La fel ca vechiul mccarthy-ism, și noul mccarthy-ism vizează Rusia
Michael Rectenwald
În ianuarie 1956, nonconformistul poet american de stânga Allen Ginsberg scria “America”, un poem în proză în care deplângea situația țării și locul poetului în ea. “America” a fost inclus în scurta colecție de poezie “Howl”, publicată în noiembrie al aceluiași an la editura City Lights Publishers a lui Lawrence Ferlinghetti. În 1957, “Howl” devenea cause célèbre ca piesă centrală în procesul People of the State of California v. Lawrence Ferlinghetti, un proces despre obscenitate, care avea să lanseze cariera lui Ginsberg și să catapulteze mișcarea literară Beat în conștiința națională.
Scrisă în momentul culminant al războiului rece, “America” este un rechizitoriu al anticomunismului care părea să domine viața americană și politicile SUA, dar și al pretinselor orori ale consumerismului, pe care le asociază cu primul. Este, de asemenea, o condamnare justificată a pericolului războiului nuclear.
E ironic să compari critica mușcătoare pe care poemul o aduce obsesiei pentru Rusia a Americii din vremea războiului rece, cu obsesia actuală a establishmentului pentru Rusia. În retorica establishmentului, “Rusia” este dușmanul comun, de atunci și de acum. De ce a fost așa în ambele cazuri poate face tema unui studiu de lungimea unei cărți. Într-adevăr, plaga comunismului era o amenințare ideologică reală la adresa capitalismului american, în mare parte pentru că o parte a elitelor SUA încerca să sovietizeze SUA în mod intenționat, în complicitate cu Uniunea Sovietică și încercând să-și mențină sub acoperire propriile activități. Joseph McCarthy a avut în mare parte dreptate în legătură cu amenințarea comunistă, dar s-a înșelat în măsura în care retorica sa a ajutat consolidării militarismului american anticomunist și denigrării drepturilor constituționale ale adversarilor săi. E suficient să spunem că războiul rece a fost o înșelăciune făcută și Estului și Vestului deopotrivă. Un segment al elitelor SUA a dus politici care au favorizat Uniunea Sovietică și răspândirea comunismului, transferând, în același timp, așa cum nota Anthony C. Sutton, tehnologie țărilor comuniste, înarmându-i efectiv pe nord-vietnamezi pe timpul războiului din Vietnam.
Și totuși, refrenul “Rusia, Rusia, Rusia” rămâne.
Comparați rândurile batjocoritoare din “America” cu recentele declarații ale lui Joe Biden, actualul stilou mânuit de politburo-ul care conduce America.
Ginsberg:
America nu vrei cu adevărat să mergi la război.
America sunt rușii cei răi.
Rușii ăia rușii ăia și chinezii ăia. Și rușii ăia.
Rusia vrea să ne mănânce de vii. Rusia e nebună după putere. Vrea să ne ia mașinile din garaje.
Vrea să ne ia Chicago. Vrea un Reader’s Digest roșu. Vrea fabricile noastre auto în Siberia. Marea ei birocrație să conducă stațiile noastre de benzină.
Biden:
Motivul pentru care a crescut prețul benzinei este din cauza Rusiei. Rusia, Rusia, Rusia. Motivul pentru care există o criză a alimentelor este din cauza Rusiei.
Ironia acestei alăturări se datorează, în parte, inconștienței cu care stânga repetă ca un papagal exact ceea ce denunța cândva drept “mccarthy-ism”. Ironia constă de asemenea în faptul că stânga domină acum țara și impune maselor, prin decrete executive, socialismul, în timp ce Rusia s-a întors la suveranitate națională multipolară, economie anti-globalistă și conservatorism social. De parcă, punând stăpânire pe establishment, stângiștii care conduc SUA urăsc Rusia pentru că nu mai e comunistă. E de asemenea ironic că establishmentul politic de stânga se angajează acum la scenă deschisă în cenzură stalinistă, inclusiv în cenzura opiniilor și relatărilor de știri care contravin narațiunii anti-ruse, deși cândva considera asemenea rusofobie drept periculoasă și absurdă.
Obsesia stângii pentru “Rusia” o numesc “mccarthy-ism de stânga”. “Rușii ăia cei răi”este acum sperietoarea convenabilă folosită de stânga. Stânga este acum cea care avertizează împotriva așa-zisei amenințări din partea Rusiei, ad nauseam. Însă adevărații barbari au fost întotdeauna în interiorul porților, iar acum au pus mâna pe pârghiile puterii.
Michael Rectenwald